Piata FOREX
Despre Forex – Ce Este Forex
Piața FOREX, cunoscută, de asemenea, și sub numele de “piața FX”, “Foreign Exchange Market” sau “piața valutară internațională” este o piață globală descentralizată destinată tranzacționării valutelor. Aceasta include toate aspectele legate de cumpărarea, vânzarea și schimbul valutelor la prețuri curente sau determinate.
Piața Forex ajută comerțul internațional și investițiile, permițând conversia valutară. De asemenea, susține speculațiile pe fluctuațiile cursului de schimb și pe diferențialul de dobândă dintre cele două valute.
La fel ca orice alt activ financiar, valutele trebuie să fie evaluate, la rândul lor, într-o monedă. Pe cale de consecință, acestea sunt întotdeauna cotate și tranzacționate sub formă de perechi valutare. Cursul de schimb reprezintă evoluția unei monede în raport cu cealaltă.
De exemplu, atunci când oamenii vorbesc despre cotația Leului Românesc (RON), aceștia se referă la valoarea leului raportată la o altă monedă, în funcție de perechea pe care o iau în considerare (de exemplu, EUR/RON 4,4312).
Forex Trading sau Tranzacționare Forex reprezintă cumpărarea unei valute simultan cu vânzarea alteia în scopul obținerii unui câștig de capital și/sau a unui venit stabil
De Ce Tranzacții Online Pe Bursa Forex?
Există diverse motive pentru care se recomandă o anumită expunere pe piața Forex prin intermediul unui portofoliu diversificat – sau ca o parte cât mai mare din active (investiții sau economii) să fie denominate în valute cu o probabilitate mai mare de a-și menține valoarea reală sau de a se aprecia pe termen lung, astfel încât să ajute la creșterea valorii portofoliului.
Piața Forex oferă unele dintre cele mai bune oportunități de risc/recompensă comparativ cu orice piață financiară
După ce îți vei face temele, vei realiza că piața valutară poate fi, fără îndoială, printre cele cele mai satisfăcătoare pentru traderi și investitori. Tranzacționarea forex sau investițiile forex oferă potențial pentru venituri mai bune în urma raportului risc/recompensă, cu condiția să știi cum să le exploatezi.
Disponibilitatea efectului de levier pe piața Forex amplifică atât câștigurile, dar și pierderile, în egală măsură și creează un potențial de neegalat al profitului pentru cei cu capital de tranzacționare limitat DACĂ ȘI NUMAI DACĂ aceștia învață cum să mențină riscul sub control.
Profitul poate fi obținut atât pe o piață în declin, cât și pe o piață în creștere
Întotdeauna este mai ușor să mergi în direcția curentului decât împotriva acestuia. Astfel, este mai ușor să obții profituri tranzacționând în direcția unui trend stabil al pieței.
Spre deosebire de acțiuni (și de alte piețe financiare), în tranzacționarea Forex este la fel de ușor să obții profituri atât pe piețele în scădere, cât și pe cele în creștere. Acesta este un avantaj imens al pieței valutare.
Pe parcursul unui trend descendent, când prețurile sunt în scădere, este mai ușor să înregistrezi profituri tranzacționând acel trend descendent prin vânzarea unei monede sau, mai precis, a unei perechi valutare (acestea se tranzacționează întotdeauna în perechi).
Cel mai flexibil program de tranzacționare și cea mai bună lichiditate
Programul de tranzacționare pe piața Forex oferă cea mai bună flexibilitate. Tranzacționarea pe piața Forex se desfășoară într-o succesiune de sesiuni de 24 de ore, 5 zile pe săptămână, de duminică de la 17:15 EST până vineri la 17:00 EST (orarul Forex aferent SUA, zona estică).
Tranzacțiile forex (FX) au însumat în medie 5,1 trilioane de dolari pe zi în aprilie 2016, conform Raportului trimestrial al băncii centrale privind piețele instrumentelor financiare derivate și OTC. Cu cât piața este mai lichidă, cu atât este mai ușor să obții profituri. Prețurile sunt mai echitabile și mai stabile și mai puțin supuse unor mișcări bruște, imprevizibile.
Cele mai mici costuri de intrare pe piață și de tranzacționare
Tranzacțiile Forex oferă unele dintre cele mai mici costuri de intrare în materie de bani și timp comparativ cu oricare dintre piețele financiare dar și în ceea ce privește capitalul de tranzacționare și costurile de instruire/echipamente necesare.
Spre deosebire de majoritatea piețelor, nu ai nevoie de multe mii de dolari pentru a începe. Asta pentru că pe piața Forex putem tranzacționa în marjă, de obicei 1% sau mai puțin. Acest lucru ne permite să obținem beneficii substanțiale în urma mișcărilor mici de prețuri.
Ce sunt Crypto monedele?
Ce este o criptomonedă
O criptomonedă este un tip de valută digitală care îți permite să cumperi bunuri și servicii, sau pe care o poți utiliza ca formă de investiție.
O caracteristică specifică criptomonedelor este aceea că, în general, ele nu sunt emise de nicio autoritate centralizată.
Ca atare, sunt considerate de mulți investitori drept imune la tentativele de manipulare sau la intervențiile guvernamentale.
Pentru crearea și securizarea lor, criptomonedele utilizează o tehnologie de ultimă generație, intitulată blockchain.
Cu toate că este mult de vorbit despre acest subiect, pe scurt, blockchain este o tehnologie care, în ziua de astăzi, este aproape imposibil de spart și/ sau de falsificat.
Prin intermediul acestui „lanț de blocuri” cum s-ar traduce el în limba română, tranzacțiile cu criptomonede sunt împărțite în foarte multe piese mici, ce sunt stocate și gestionate de un grup de computere.
Astfel, pentru ca cineva să reușească să decodifice codul unui crypto, ar trebui să aibă acces la toate calculatoarele ce stochează aceste mici piese.
Ceea ce este aproape imposibil.
Care sunt diferențele dintre tranzacționarea Spot și tranzacționarea Futures
Ce este Tranzacționarea Cripto Futures?
Cripto Futures sunt contracte care reprezintă valoarea unei anumite criptomonede. Nu dețineți criptomoneda suport atunci când achiziționați un contract Futures. În schimb, dețineți un contract prin care ați acceptat să cumpărați sau să vindeți o anumită criptomonedă la o dată ulterioară.
Ce este Tranzacționarea cripto Spot?
Pe piața Spot, cumpărați și vindeți criptomonede precum Bitcoin și Ethereum cu livrare imediată. Cu alte cuvinte, criptomonedele sunt transferate direct între participanții la piață (cumpărători și vânzători). Pe o piață Spot, dețineți direct proprietatea asupra criptomonedelor și aveți dreptul la beneficii economice, cum ar fi votarea pentru forks majore sau participarea la staking.
Care sunt diferențele între tranzacționarea cripto Spot și tranzacționarea cripto Futures?
1. Levier - Datorită levierului, tranzacționarea Futures este extrem de eficientă din punct de vedere al capitalului. Cu un contract Futures, puteți deschide o poziție Futures de 1 BTC la o fracțiune din valoarea sa de piață. Tranzacționarea Spot, pe de altă parte, nu oferă levier. De exemplu, pentru a cumpăra 1 BTC pe piața Spot, ați avea nevoie de mii de dolari. Să presupunem că aveți doar 10.000 USDT disponibili. Vă puteți permite să cumpărați Bitcoin în valoare de 10.000 USDT în acest caz.
2. Flexibilitate Long sau Short - Dacă dețineți criptomonede pe piața Spot, puteți beneficia de aprecierea capitalului pe măsură ce valoarea criptomonedei dvs. crește în timp. Pe de altă parte, contractele Futures vă permit să profitați de mișcările de preț pe termen scurt în oricare direcție. Chiar dacă prețul Bitcoin scade, puteți participa la tendința descendentă și puteți profita pe măsură ce prețurile continuă să scadă. Contractele Futures pot fi, de asemenea, utilizate pentru a proteja împotriva riscurilor neașteptate și a volatilității extreme a prețurilor, motiv pentru care sunt ideale pentru mineri și investitori pe termen lung.
3. Lichiditate - Cu volum lunar de trilioane de dolari, piețele cripto Futures oferă lichiditate profundă. De exemplu, piața Futures Bitcoin are o cifră de afaceri lunară medie de 2 trilioane de dolari, depășind volumele de tranzacționare pe piețele Spot Bitcoin. Lichiditatea sa robustă încurajează descoperirea prețurilor și permite traderilor să tranzacționeze pe piață rapid și eficient.
4. Prețuri Futures vs. Spot - Prețurile criptomonedelor sunt determinate de cumpărători și vânzători printr-un proces economic de cerere și ofertă. Prețul Spot este prețul dominant pentru toate tranzacțiile de pe piața Spot. Pe de altă parte, prețul Futures se bazează pe prețul Spot predominant plus prima Futures. Prima Futures ar putea să fie pozitivă sau negativă. O primă pozitivă indică faptul că prețul Futures este mai mare decât prețul Spot; în schimb, o primă negativă indică faptul că prețul Futures este mai mic decât prețul Spot. Modificările cererii și ofertei pot determina fluctuația primei Futures.
Indicele Bursier Dow Jones (DJI30/ US30)
Ce este un indice bursier ?
Un indice bursier este o măsură statistică a modificărilor într-un portofoliu de acţiuni reprezentând o parte din piaţa globală.
Aceştia reprezintă cele mai reprezentative acţiuni ale pieţei. Astfel, analizănd performanţa indicilor, se poate vedea o imagine generală a pieţei bursiere. Investitorii pot urmări indicii bursieri pentru a măsura performanţa globală a pieţei bursiere şi investiţiile într-o anumită perioadă. În mod ideal, o modificare a preţului unui indice reprezintă o schimbare exact proporţională a acţiunilor incluse în acest indice. Dar nu este întotdeauna cazul. De exemplu, dacă o acţiune înregistrează o creştere semnificativă în cursul unei zile, Indicele respectiv poate să scadă deoarece alte acţiuni care alcătuiesc acest indice sunt în scădere.
Scurt istoric: Charles Dow a creat primul indice bursier în Mai 1896, Indicele bursier Down Jones a inclus cele mai mari 12 companii din Statele Unite. Astăzi, indicele Dow Jones (DJIA) conţine cele mai mari şi mai influente 30 de companii din Statele Unite.
Înainte de epoca digitală, calcularea idicelui bursier nu a fost uşoară. Astăzi, DJIA foloseşte o metodologie uşor diferită, numită media ponderată. În acest sistem, ponderea fiecărei acţiuni este preţul acţiunilor * numărul de acţiuni împărţit la capitalizarea bursieră a tuturor acţiunilor.
Majoritatea indicilor cântăresc companiile cu capitalizarea pe piaţă. Dacă capitalizarea bursieră a unei companii este de 1.000.000 de euro, iar valoarea tuturor acţiunilor din indice este de 100.000.000 de euro, atunci compania ar reprezenta 1% din indice. Aceste tipuri de sisteme sunt posibile datorită calculatoarelor - variaţiile sunt calculate instantaneu.
Este important să reţineţi că un indice nu este altceva decât o lista de acţiuni, toată lumea poate crea un indice. Acest lucru a fost valabil mai ales pe piaţa bull a bubble-ului internet din anii 2000, când aproape fiecare publicaţie avea un indice care reprezenta o secţiune de noi acţiuni. De exemplu, DJIA aparţine Dow Jones şi Enterprise, aceeaşi oameni care publica Wall Street Journal.